Uneori ne era dor de orizontalitatea adîncă a simplităţii
şi atunci cumpăram o oglindă cu maluri înalte
o culcam în mijlocul camerei cu faţa în sus
şi totul ar fi putut părea un joc absurd
dacă nu ar fi fost un lucru cît se poate de serios
Şi cei cîţiva care eram ne aşezam în jurul oglinzii
care pe jos care aşezaţi pe scaunele unuia de-i spuneam Cutărescu
luam cîte o undiţă fiecare şi le aruncam în oglindă
şi în cameră era aşa un cer senin şi nici pic de vînt
şi oglinda nu avea nici o cută nici măcar un rid nu avea nimic
şi noi scoteam peşti frumoşi din oglindă
şi cel mai norocos dintre noi scotea cei mai frumoşi peşti
ne bucuram cu toţii că dăduserăm peste o oglindă atît de cumsecade
ne plăcea mult jocul nostru absurdul acela imaculat
mîncam peşte proaspăt pe săturate
