noapte târziu salturi din ce în ce mai precise ale inimii mele
şi vase de sânge ieşind cu miile din inima mea.
aprind lampa şi fără să clipesc îmi apropii ochii de ea.
la mică la foarte mică distanţă mă opresc
şi privesc ţintă până ce cu un pocnet scurt becul se face ferfeniţă.
sunt numai în cămaşă.
pântecele roşcat al unei bufniţe gata pentru împreunare
îmi umple plămânii
inspir cu putere: toate obiectele se înclină către faţa mea
gata să-şi piardă echilibrul.
expir scurt şi precis: lucrurile cad în cealaltă parte
şi se fac ţăndări.
noaptea târziu lilieci aproape nevăzuţi atârnă cu miile de genele mele
când deschid ochii încep să se zbată şi încep să ţipe
de parcă mi-aş fi deschis eu însumi gura
pentru a mă înspăimânta.
întins în mijlocul camerei mi-e tot mai greu să mă suport.
din cauza vremii o meduză imensă trece prin oasele mele.
între frunte şi talpa piciorului mă strâng cu putere şi tot nu-i de-ajuns.
urlu dar parcă aş urla de pe fundul unui butoi cu lapte.
urlu dar parcă aş lovi cu buzele o minge de cauciuc.
mă întorc într-o parte şi imediat se face gaură în pământ
mă întorc pe o mie de părţi dar parcă de o mie de ori
aş întoarce într-o tigaie un peşte mare şi unsuros
care cu ochi mare şi unsuros
m-ar privi până la ultima înghiţitură